Dinamo rezistă tot mai greu, jucătorii pleacă pe bandă rulantă, iar Marian Savu a pus și el tunurile pe Pablo Cortacero, spaniolul care împinge clubul din „Ștefan cel Mare” spre faliment.
Fost atacant al lui Dinamo, Savu așteaptă „câțiva salvatori” și recunoaște că nu se aștepta ca lucrurile să ajungă atât de rău, după ce spaniolii au preluat clubul.
Pe plan sportiv, Dinamo se îndepărtează de play-off, după ce a pierdut sâmbătă în fața Chindiei, scor 0-1.
Juan Camara a vorbit și el despre situația grea de la Dinamo, Marian Savu îi înțelege pe fotbaliștii care n-au mai rezistat și așteaptă salvatorii, pe ultima sută de metri.
„E o situație foarte, foarte grea pentru Dinamo și nu cred că vor mai avea șanse să scape din această situație. Poate va veni cineva care să salveze echipa. E dificil să fii în această situație, dar poate vor veni câțiva salvatori. Nu știu ce se poate întâmpla mai mult decât atât.
Sunt jucători care își depun memorii, care sunt nemulțumiți, care nu-și primesc banii. N-aș vrea să fiu în pielea fotbaliștilor de la Dinamo în acest moment. Sper și cred că unii au oferte de a pleca, dar nu știu ce să facă. Cât să aștepți? Situația e dificilă.
Am crezut că spaniolii vor fi diferiți față de românii noștri, dar chiar au fost mai răi. Să sperăm că, până la urmă, își vor face datoria față de jucători, față de staff. Nu e vorba doar de Dinamo, e vorba de întreg fotbalul românesc. Au cumpărat un brand, n-au cumpărat doi cartofi de la piață! Mi se pare penibil”, a spus Marian Savu, conform GSP.
În vârstă de 48 de ani, Savu s-a remarcat la FC Național, dar a jucat și la Dinamo, între 1990 și 1995. În această perioadă, clubul din Ștefan cel Mare l-a împrumutat pe acesta de două ori, la Flacăra Moreni și FC Brașov.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER